22.04.2009

Manele la cel mai tare hotel din Paris? Evidemment, frăţioare!

Il putem caracteriza evenimentul anului, nu?

floriana-juncan1

Informaţiile adiţionale sînt şi mai luxoase: „Vă amintiţi cronica mea, de acum un an, în care mă minunam de diamantul ce valora un milion de euro pe care mireasa îl primise cadou de la mire? Ei bine, ei sînt părinţii botezatei şi n-au economisit nici bani şi nici eforturi pentru ca acest botez să fie cu adevărat special“. Vă întrebaţi, probabil, cine e românaşul milionar care i-a băgat pe francezii de cinci stele în boală. Floriana păstrează discreţia, în calitate de invitat la botez. Noi n-avem nici un motiv să n-o spunem, cu riscul că vă vom băga, dimpotrivă, în ceaţă. Autorul moral al catastrofei maneliste (Adrian Minune a început să cînte la ora 23,30, după Direcţia 5 şi un ţambalist belgian, cu influenţe jazz; apoi a intrat un alt manelist de aur, Elvis!) este Cosmin Bălcăcean, un miliardar, ca să nu-i spunem

simplu, un şmecher parvenit, de 34 de ani.

Cu antecedente în imobiliare şi o istorică asociere cu Sorin Beraru, Bălcăcean este, înainte de toate, fiul mamei lui, judecătoare la Curtea Supremă de Justiţie. Printre picături, a fost cercetat pentru evaziune fiscală, înşelăciune şi intermediere neautorizată de valori imobiliare în afacerea RECO. N-are rost să intrăm în amănunte, dar aţi înţeles ideea botezului: Bălcăcean a fost cercetat degeaba.

Catavencu.ro